Interdependenta

 Verdele este pretutindeni, oriunde si oricand, ca un urias care priveste cu mandrie tot ce este sub nivelul ochilor lui...

 ...ma uit la un copac, si ma intreb de unde poate avea  atata nebunie de verde; te pierzi in atata verde, devii una cu el; si totusi...

 ...mereu exista si altceva care il completeaza, o alta culoare. Orice este verde - planta, copac, pom...au radacinile altfel, au florile altfel decat verde, dar nu ne impresioneaza, le percepem in umbra, secundar. 
Din mandria si orgoliul verdelui?

                                                                                         
 Il copiem si noi in orice, fara sa ne explicam de ce...ne place neconditionat, indiferent de forma sub care il vedem...                                                                                       

 ...pentru ca orice alta culoare, oricat de intensa ar fi ea, te face sa observi verdele si mai adanc, il scoate in evidenta, te face sa il simti chiar daca ai celulele inundate de el...

 ...nici macar frigul sau caldura, excesive, nu il fac sa dispara; ce ii da puterea asta extraordinara?

Poate doar noi, care nu putem trai fara Verde, la fel cum Verdele nu poate trai singur niciodata.

Mic dejun, desert sau doar culori

 Nu numai doua...cat mai multe

 Coacaze albastre, puse pur si simplu in pahar, ca sa avem Albastru; un Alb atat de bun si dulce, din branza de vaci, frisca, zahar pudra si zahar vanilat, dupa cum te taie cheful; iar Rosul - fiind atat de mandru, are nevoie de mai multa atentie: fragi si coacaze rosii, acoperite de zahar si lasate la foc mic, ca o emotie placuta, atinse cu grija sa nu se supere si doar cat zaharul sa le faca zemoase si sa iti dea acel sirop gros, plin de ce au ele mai bun.

 Ceva Mure babane (sau nu), ceva struguri dulci, biscuiti bruti, fara arome, fara forme perfecte, cu ceva stafide si cu cacao, piscoturi (ca sa ne aduca aminte de copilarie, de vreo nunta), si macar o floare...

Si ce e mai important, mult dor de viata, in timp ce iti traiesti viata