Note de Jurnal

Prostii

Azi m-ai dat jos de pe piedestalul
pe care singur m-ai pus,
desi te-am atentionat sa nu o faci,
pentru ca nu e real.

Ascult de o ora numai tacerea ta
si mi-e dor de zgomotul vocii
care imi soptea nimicuri banale.
Taiosul "Nu exagera", rostit ca un perete cazut
m-a tras in jos, spre rece, spre piatra tacuta si ea
ca si mine.

cu ochii plecati spre soare, inca iti mai cautam zambetul
si l-am gasit...in fotografia rece, din care priveai
dar nu spre mine, ci spre viata ta
atat de comoda si alba.
din care eu, voi lipsi, cazuta fiind, si rupta in zeci de bucati.

Nici nu vei incerca sa ma lipesti, cu puterea ce-o ai, asta stiu
Insa ce poate fi mai frumos decat,a  fi regina ghetii pentru o clipa...nimic.

ce poate fi mai cald decat a fi o piatra calcata apasat de tine
in timpul unei plimbari prin furtuna...
ce poate fi mai drept decat
sa renunti cand toate...pietre, bucati, franturi, nu mai pot fi puse la loc, sa formeze o statuie...

Sunt rare statuile care rezista in timp,
si rezista doar cele care nu au fost niciodata personaje reale. Pentru ca realul nu poate sta sus, sa priveasca in jos
nepasator si rece. Realul e cald, e aprig si calm.Tintuit nu doar in propriul regat. Realul se misca, in valuri, cu forta
si nici macar un rege nu il poate opri din cadere...din drumul  spre viata.