Desi nu am vrut, e Toamna...pe care o vreau.

Acum cateva zile, intr-o dimineata, joia trecuta mai exact, pe 25 August, am ramas masca, atunci cand m-am trezit si am deschis geamul; nu ma asteptam sa fie soare, sau sa nu pot respira de cald...insa am dat cu nasul fix in Ceata. Care defila in valuri , ca un dans al fantomelor, fara o tinta precisa si totusi stiind care ii este locul; si am simtit un cutit parca, atunci cand mi-am dat seama ca se intampla. Eram partasa la venirea Toamnei, aprig, in forta, ca si cum ar spune ca este terenul ei de acum incolo, pentru ceva timp. Ca o Doamna venerabila, cocheta, o Victoriana Severa, dar extrem de frumoasa, ale carei dantele fosnesc atunci cand paseste, mandra, in sala de bal, atragand priviri reci, invidioase, dar si admirative.

Am fost egoista cu siguranta, atunci cand am simtit parere de rau; si aveam sa imi dau seama de asta un pic mai tarziu, cand am pornit in control, sperand ca doar in cartierul meu este in Ceata. Insa nu...ce cu cateva zile inainte vazusem stralucind, verde, devenise gri, alburiu...si care te inconjura umed, ca si cand ar fi vrut sa te imbratiseze, sa te faca sa simti totusi caldura. Si Pasarile taceau, peste tot...ma intrebam daca inca mai dorm, sau de fapt isi dau acceptul pentru Marea Venire. Prin tufisuri, se mai auzea un fel de chicotit, probabil vreo nemultumire in familie...si apoi in alt tufis, altul, semn ca cineva era deranjat de acest chicotit razlet, ca trebuia sa fie Tacere, pentru ca apoi era doar Liniste.

Si atunci am stiut ca fusesem egoista...ca o pasare are mai mult respect fata de Natura, acceptand-o asa cum este si vazand exact ce vedeam si eu in fata ochilor - o frumusete aparte, ce iti calmeaza simturile incet. Si care are rostul ei, care de fapt doar isi indeplineste Datoria, fara sa ceara un paycheck. Si mi-a dat glumind si peste nas, ca o dojeneala venita de la Bunica, mai tarziu, spre amiaza,  atunci cand m-a lasat sa vad asta:

Si cand mi-am adus aminte ca de fapt am iubit Toamna mereu, tocmai pentru ca se joaca atat de de frumos cu noi. O iubesc atunci cand  coloreaza totul in nuantele inregistrate la forurile superioare ca apartinandu-i doar ei. M-a facut sa imi aduc aminte ca daca as fi trait intr-un loc fara Toamna, nu as fi putut simti fericirea pe deplin. Asa cum o simt in fiecare zi cand ma trezesc, fie ca este Ceata, fie ca Ploua sau este Senin.

Si sper sa nu mai uit ca Doamna Victoriana va veni in fiecare an acolo unde este nevoie de ea,  in jurul datei de 25 August, chiar si atunci cand eu voi fi doar Ceata.

Miere din Soare si Aripi Stravezii

Go Go Go

Pe aleea dintre case, unde de obicei totul e atat de rece, doar piatra si lemn, se intampla atat de multe lucruri; si ma surprind; pe langa frunzele de tot felul, amestecate de vant, fructele salbatice cazute de prin pomi, crengi uscate, am gasit intr-o zi, o buruiana, lipita de gard, pe partea stanga, in asa fel incat sa aiba parte de un pic de soare; si ceva mi-a spus sa o las sa creasca linistita...ceea ce a si facut...nu a fost numai una, s-au alaturat mai multe; si cum se spune ca rabdarea iti este mereu rasplatita, zi de zi, am avut parte de ceva deosebit, cum nu am mai vazut pana acum, in tara asta a florilor;  le-am asemanat la inceput cu niste fructe, sau cu niste dovlecei; insa cand mi-am facut curaj sa le ating, am realizat ca sunt de fapt doar niste gogosele goale; care, cu trecerea zilelor, din verde crud devin galbene si apoi portocalii, astfel incat de la geamul dormitorului sa le pot vedea, sa imi spuna ca au crescut, nu mai sunt copii deloc; nu stiu cum au ajuns atat aproape de mine, insa m-au facut sa imi dau seama ca si buruienile au frumusetea lor, aparte; si ca doar judecand, fara a incerca sa cunosti, te poate lasa mai sarac in experiente; si chiar si o buruiana iti poate arata ca exista frumos adus in viata ta, special pentru tine, chiar si dintr-o simpla intamplare; ii multumesc vantului ca a lasat sa cada semintele chiar pe aleea goala, facand-o astfel plina de culoare si viata; o aleee pe care acum imi place sa ma ascund.