...cad doar acolo unde sunt primite cu adevarat; unde stiu ca fac doar bine, unde stiu ca nu vor fi gonite; doar racoresc, aduc din nou culoarea, acolo unde incepuse sa se piarda din cauza noastra; atat de multe, atat de fericite, incat te fac sa crezi ca fiecare stea din care au cazut, este cea mai stralucitoare; nu se gandesc la ele, nu se gandesc la faptul ca daca vor ajunge aici, intr-un final, vor pieri; stiu ce va urma, si totusi vin; fara a fi macar o secunda egoiste, dau putere de a continua celor care au nevoie de ele; stiu ca vantul le va ocoli cat de mult va putea, iar daca dintr-o simpla neatentie, vantul le va scutura, vor cadea totusi doar acolo unde sunt dorite, nu intr-un spatiu gol; legile gravitatiei nu mai exista pentru ele...nu ranesc atunci cand ating, ci doar mangaie...daca am avea rabdare sa le ascultam, poate ca ne-ar invata si pe noi cum sa nu mai ranim, cum sa nu mai fim supusi gravitatiei; insa noi doar visam la stele, spunandu-ne ca nu le vom putea atinge niciodata, cand de fapt suntem atinsi de ele atunci cand razand, ne trimit lacrimile lor...
No comments:
Post a Comment