Marea Nordului m-a cucerit definitiv, desi timpul petrecut alaturi nu a fost prea indelungat...am avut emotii, din cele mai diferite, de la parerea de rau ca trebuie sa o parasesc, pana la fericirea cea mai simpla, dar totala, pentru ca m-a lasat sa ma apropii de ea...si de fapt, asta m-a facut sa vreau sa ii fiu alaturi, de cate ori pot, pentru ca am simtit ca intotdeauna ma va primi cu bratele deschise; este rece, insa daca o lasi sa te atinga, vei simti numai caldura venita din ea, de departe; straluceste...nu numai cand soarele o atinge, ci si atunci cand o atingi, sau te atinge, ca si cum ar vrea sa te imbratiseze, sa te incalzeasca, sa ti se dea tie...o parte din mine a ramas la ea, pentru totdeauna; si mai stiu ca ma va pastra, la fel...
Te înțeleg perfect Klaire, la mine a fost la fel. Am ajuns o dată din greșeală acolo și de atunci mă tot întorc.
ReplyDeleteB.
Stiam ca ma intelegi, cum o faci mereu :) Si stiu sigur ca am sa ma intorc,indiferent ca ploua, ninge, e soare sau intunecat; este acolo si asteapta...
ReplyDelete